salman rushdie – ultimul suspin al maurului

“… exista ceva in noi ce izbucneste din cand in cand, un lucru care ne locuieste, mancandu-ne hrana, respirandu-ne aerul, privind prin ochii nostri, iar cand porneste sa actioneze, nimeni nu scapa; ca niste posedati ne repezim cu intentii ucigase unii asupra altora, cu acest ceva intunecat in priviri si cu arme adevarate in maini..”

greu de gasit cuvintele.
mii de suporteri prabusiti cu steagurile in maini... maini care nu mai asculta nici o comanda... atarnanad inerte ca niste apendice inutile carora nici macar nu ne mai obosim sa le aflam sensul...incapabili de reactie... 3 goluri in 15 min...

si undeva pe un pat de spital in sevilla, un tanar de 22 de ani care urma sa devina tata peste o luna se hotaraste sa plece. pentru totdeauna.

antonio a plecat.
antonio nu mai este.

repet cuvintele ca un mecanism stricat doar doar le voi percepe adevaratul sens. NU MAI ESTE.
nu reusesc...

salman rushdie

"Poate ca tragedia umanitatii este intr-adevar aceea ca nu putem sa ne intelegem propria experienta, ne scapa printre degete, nu putem sa ne agatam de ea si cu cat trece mai mult timp, cu atat devine mai greu. […] Va trebui sa accepti ca exista lucruri in viata ta pe care nu le vei intelege niciodata. Tata spunea ca lumea naturala ne-a dat suficiente explicatii ca sa poata compensa intelesurile pe care nu le poate discerne. Bataia piezisa a unei raze reci de soare pe un pin de munte, muzica apelor, o vasla taind luciul apei, nobletea muntilor si tacerea tacerii. Ni se da viata dar trebuie sa acceptam ca este ceva de neatins si sa ne bucuram de ceea ce poate fi pastrat in privire, in amintire, in minte"…